Alege din 93 regiuni de descoperit in Grecia

Rodos

37 orase

Santorini

18 orase

Kassandra

18 orase

Sithonia

11 orase

Zakynthos

31 orase

Kos

12 orase

Evia

3 orase

Alege din 1038 orase de vizitat in Grecia

Vassiliki

12 locatii

Perigiali

4 locatii

Lygia

21 locatii

Paleros

1 locatii

Vacanta in Grecia

În Grecia poți merge la plajă,face surf, vizita locuri cu multă istorie, merge la nenumărate festivaluri, explora regiunile muntoase și lista poate continua. Tu ce o să faci în Grecia în vacanță?

Uite 10 din cele mai populare activități și ce să vizitezi în insulele grecești:

  • Atena, în vizită la Acropole
  • Santorini și casele pictate în alb și albastru
  • Meteora și mânăstirile din vârful formațiunilor de rocă
  • Lefkada, surf și festivale de muzică
  • Syros, gazda Festivalului Internațional de Animație
  • Thessaloniki, destinația perfecta de city-break
  • Kythira, locul de naștere al Afroditei
  • Lacul Vouliagmeni, lac termal special
  • Insula Milos cu formațiuni vulcanice albe
  • Corfu, cea mai verde insulă din Grecia

Localizare Grecia

Informatii despre Grecia

Istorie

Stralucita civilizatie minoica, care infloreste in Creta in mileniile 3-2 i.Hr., poate fi considerat prima manifestate a civilizatiilor europene. Venite la inceputul mileniului 2 i.Hr. din N Peninsulei Balcanice, triburile indo-europene, ale grecilor isi extind, in sec. 15 i. Hr., stapanirea asupra Cretei si Ciprului, creand civilizatia miceniana; in sec.12 i.Hr., dorienii, ultimul val indo-european, distrug civilizatia miceniana, stabilindu-se indeosebi in Pelopones.

In jurul anului 1000 i. Hr., grecii colonizeaza coastele Asiei Mici si insulele din Marea Ionica. Orasele stat fondate aici vor cunoaste, in urmatoarele 4 secole, o dezvoltare mai rapida decat in cele din Grecia metropolitana. In sec.8-7 i.Hr., epoca marii colonizari, grecii intemeiaza orase pe coastele Marii Negre si ale Mediteranei. Incercarea Imperiului Persan de a cuceri Grecia esueaza in fata rezistentei statelor grecesti. Sec. 5 i. Hr., dominat de Atena, ramane epoca de aur a democratiei si civilizatiei clasice grecesti.

Geografie si climat

Geografie

Grecia sau Republica Elenă se situează în sud-estul Europei. O naţiune cu o tradiţie de mii de ani care a reuşit să se menţină ca un important punct de atracţie pentru europeni şi nu numai. Cu o suprafaţă de 131.957 km2 şi o populaţie de nici 11 milioane de locuitori, Grecia reuşeşte să ofere adăpost unui număr foarte mare de vizitatori, făcându-i să se simtă bineveniţi de fiecare dată şi să dorească să revină de câte ori au ocazia pentru a se bucura de tot ce are această ţară de oferit.

Climat

Clima este mediteraneana, cu veri toride (iulie -; 27 C la Atena), temperate de brize pe litoral si de altitudine in restul tarii. Iernile sunt blande si umede, ploioase in Sud si aspre, cu zapezi, in muntii. Precipitatiile, in general reduse (Atena, circa 400 mm/an), sunt mai bogate in Nord-Vest.

Raurile au debite variabile, foarte scazute in timpul verii, mai importante fiind Vardarul/Axios, Aliakmon, Struma/Strymon, Nestos/Mesta, Maritsa/ Evros.

Alaturi de formatiuni tipic mediteraneene, se intalnesc paduri (20% din teritoriul tarii) de stejar, fag, conifere si pajisti de munte. Fauna este asemanatoare celei din Europa Centrala (lupi, ursi, jderi); in rest, sunt dominante elemente mediteraneene (sacali, porci spinosi, capre salbatice). Numeroase pasari din Nordul si centrul Europei poposesc in anotimpul rece pe teritoriul Greciei.

Politica

Guvern

Forma de guvernamant este republica parlamentara, iar conform Constitutiei din1975 exista separarea celor 3 puteri in stat:executiva, legislativa si judecatoreasca.

Legislatie

Puterea judecătorească în Grecia este independentă de ramurile executivă și legislativă, și cuprinde trei curți supreme: Curtea de Casație⁠, Consiliul de Stat și Curtea de Auditori.

Sistemul judiciar este format și din instanțe civile, care judecă cauze civile și penale, și din instanțe administrative, care judecă dispute între cetățeni și autoritățile administrative grecești.

Poliția Elenă⁠ este forța polițienească națională, o agenție foarte mare, cu responsabilități de la controlul traficului la antiterorism. Ea a fost înființată în forma actuală în 1984 ca urmare a comasării Jandarmeriei cu Polițiile Orășenești.

Economia

Din punct de vedere economic, Grecia a putut fi considerată multă vreme ca fiind o ţară dezvoltată, capabilă să se adapteze cu uşurinţă schimbărilor provenit fie la nivel regional sau mondial. Din acest considerent cele mai importante venituri vin din sectorul servicii (81%), industria contribuind cu doar 16 procente, iar agricultura cu 3%. Fiind cea mai dezvoltată naţiune din zona Balcanilor, Grecia a jucat un rol important ca investitor regional şi fondatoare a unei serii de alianţe de cooperare comercială.

Sectorul primar al economiei greceşti este reprezentat de agricultură şi pescuit. Deşi nu deţine suprafeţe extrem de întinse de teren agricol, în 2010 a reuşit să se menţină printre primii producători europeni pentru o serie de bunuri specifice climatului mediteranean. Astfel, a ocupat primul loc la producţia de bumbac (184.000 tone) şi fistic (8.000 tone), poziţia secundă pentru orez (229.000 tone) şi măsline (147.000 tone), a treia pentru smochine (11.000 tone), migdale (44.000 tone), roşii (1, 4 milioane tone) şi pepeni (578.000 tone) şi a fost a patra producătoare de tutun a Uniunii Europene (22.000 tone). Deşi aduce cel mai slab aport la PIB, agricultura oferă locuri de muncă pentru 12% din populaţie.

Turism

Pentru o ţară precum Grecia, turismul reprezintă o ramură economică cu un potenţial extrem de ridicat şi cu o tradiţie îndelungată. În plus, istoria şi-a spus cuvântul, dând complexitate varietăţii de forme de turism ce pot fi practicate pe întreg teritoriul statului. Răspunzând unor motivaţii de călătorie diferite, a reuşit să atragă categorii diverse de călători, ceea ce a adus doar beneficii ţării. Fie că a fost vorba de relaxare sau viaţa de noapte, turiştii au fost atraşi către Grecia.

În primul rând, se remarcă preferinţa accentuată pentru clasicele vacanţe "sea, sand and sun." Fiind în topul ţărilor cu cea mai lungă linie de coastă, era inevitabil ca aceste zone să nu fie puternic valorificate.

Grecia oferă vizitatorilor săi lungi plaje cu nisip alb întâmpinate de ape turcoaz, dar şi mici zone de plajă retrase, înconjurate de stânci şi păduri de pin. Oricare ar fi preferinţele, zona de coastă se diferenţiază şi printr-o curăţenie deosebită, independent de caracteristicile sale naturale. Din acest motiv plajele Greciei s-au regăsit în topul organizaţiei Foundation for Environment Education, mai exact programul Blue Flag, ce atestă anual zonele propice pentru înot. Mai exact, criteriile luate în considerare la evaluarea zonelor de coastă fac referire la curăţenie, calitatea apei, administrarea, siguranţa practicării nataţiei, protecţia mediului şi serviciile oferite.

Regăsindu-se pe locul secund timp de mai mulţi ani, depăşite doar de cele ale Spaniei, plajele greceşti oferă o calitate sporită vizitatorilor lor în condiţiile durabilităţii mediului. Locaţiile ce au primit această distincţie se regăsesc în Halkidiki, arhipelagul Dodecanez, Creta (Lassithi) şi Insulele Ioniene (Kefalonia şi Lefkada). În plus, fiind atât de extinsă, zona de coastă a Greciei permite acomodarea diferitelor categorii de turişti. Astfel, există resorturi de 5 stele ce oferă confort sporit pentru turiştii de lux, putând fi încadrate în tipologia clasică a hotelurilor high-end sau având particularităţi ale zonei şi diferite teme, aparţinând hotelurilor design sau boutique.

Printre acestea pot fi menţionate La Mer Deluxe Hotel, Porto Zante, C Sky Hotel, Hotel Majestic şi Hotel Katikies. Cu toate acestea, Grecia a fost pentru foarte mult timp destinaţia preferată pentru turismul de masă. Cu un total de aproximativ 8.000 de unităţi hoteliere cu clasificări între 1 şi 3 stele, permite extinderea acestui tip de turism şi devine accesibilă pentru vizitatorii condiţionaţi de buget.

Zona de litoral, un alt aspect important al turismului grecesc îl reprezintă croazierele. Acestea au înflorit de-a lungul timpului cu mult peste scopul lor iniţial de a lega două locaţii, devenind destinaţii de sine stătătoare, oferind un grad ridicat de confort şi o gamă variată de activităţi pentru petrecerea timpului liber la bordul navelor. Caracterizate de consumatori cu vârste medii, cu venituri substanţiale şi un nivel ridicat al educaţiei, vasele şi circuitele au trebuit adaptate pentru a întâmpina nevoile de călătorie ale acestora, devenind un simbol al vacanţelor de lux. Deţinând un număr atât de mare de insule, dar şi o istorie fascinantă, Grecia este inclusă în ofertele companiilor de croaziere atât pentru tururi specifice, cât şi ca parte a circuitelor mediteraneene mai cuprinzătoare. Perioada de vârf a acestora este cuprinsă între lunile mai şi octombrie, principalele destinaţii incluse în pachete fiind oraşe precum Atena, Delphi şi Itea şi insulele Santorini, Rhodos sau Mykonos.

Printre cele mai importante de promotori ai croazierelor ce cuprind şi Grecia se numără Princess Cruises, MSC Cruises, Royal Carribbean şi Costa Cruise. Cele mai frecvente oferte vizează estul Mării Mediterane, cuplând astfel principalele atracţii greceşti cu mari oraşe din Turcia, precum Istanbul sau Ankara. Un alt concept ce se pretează perfect la specificul Greciei este "island hopping". Acesta descrie traversarea unei întinderi de apă, dar înlocuind o singură călătorie mai lungă cu o serie de segmente de legătură între diferite insule. Acest tip de pachet oferă vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de atracţiile unui număr mai mare de destinaţii insulare pe parcursul unei vacanţe, îmbogăţind experienţa turistică. Cele mai populare locaţii sunt Atena, Creta, Kos, Mykonos, Naxos, Paros, Rhodos şi Santorini. Astfel, turiştilor li se pun la dispoziţie zile de relaxare la bordul navelor, bucurându-se de liniştea mării, şi li se oferă perioade de explorare a oraşelor înainte de a înainta spre alte locaţii.

O altă ramură extrem de relevantă pentru turismul grecesc o reprezintă cel religios. Având o istorie îndelungată, fiind atestat încă din Antichitate, acest tip de călătorie răspunde necesităţilor celor pioşi, dar şi curioşilor ce vor să observe locuri faimoase şi clădiri impresionante închinate zeilor diferitelor religii. Se poate călătorii în grup sau individual sub formă de misiuni sau pelerinaje, dar şi pentru agrement sau relaxare.

Transport

Începând cu anii 1980, rețelele rutieră și feroviară ale Greciei au fost modernizate semnificativ. Între cele mai importante lucrări se numără autostrada A2 (Egnatia Odos), care leagă Grecia de nord-vest (Igoumenitsa) cu Grecia de nord și nord-est (Kipoi); și podul Rio–Antirrio, cel mai lung pod suspendat cu cabluri din Europa (2.250 m lungime), ce leagă Peloponesul de Rio ⁠(7 km de Patras) cu Antirrio în Grecia Centrală.

În deosebi zona metropolitană Atena este deservită de una dintre cele mai moderne și eficiente infrastructuri de transport din Europa, cum ar fi Aeroportul Internațional Atena⁠, rețeaua de autostrăzi private Attiki Odos ⁠ și sistemul extins de metrou al Atenei.

Majoritatea insulelor grecești și a orașelor principale ale țării sunt legate prin căi aeriene deservite mai ales de cele două principale companii aeriene grecești, Olympic Air ⁠ și Aegean Airlines. Legăturile maritime s-au îmbunătățit cu vase moderne și rapide, inclusiv nave cu aripi portante și catamarane.

Legăturile feroviare joacă un rol relativ redus în Grecia față de alte țări europene, dar și ele s-au extins, cu noi legături suburbane pentru navetiști, deservite de Proastiakos⁠ în jurul Atenei, către aeroporturi, Kiato și Chalkida; în jurul Salonicului, către orașele Larissa și Edessa; și în jurul Patrasului. S-a stabilit și o legătură feroviară modernă între Atena și Salonic, în timp ce se desfășoară și o dublare a mai multor linii din rețeaua de 2.500 km. Legăturile feroviare internaționale conectează orașele grecești cu restul Europei, cu Peninsula Balcanică și cu Turcia, deși ele au fost suspendate în 2011 din cauza crizei economice.

Telecomunicatii

Rețelele de comunicație și de informații digitale ajung în toate regiunile. Există peste 35.000 km de cablu de fibră optică. Legăturile rapide la internet sunt foarte răspândite: existau în total 2.252.653 de legături de mare viteză la începutul lui 2011, ceea ce însemna o penetrare a internetului de mare viteză de 20%. Conform datelor din 2012 furnizate de ELSTAT⁠, 53, 6% din gospodării utilizau regulat Internetul, dintre care 94, 8% aveau legături de mare viteză.

Internet café-urile ce oferă acces la Internet, la aplicații mobile și la jocuri multiplayer sunt și ele ceva obișnuit în țară, în timp ce internetul mobil în rețele de telefonie 3G și legături Wi-Fi se pot găsi aproape pretutindeni. Gradul de utilizare a internetului mobil 3G a crescut abrupt în ultimii ani, cu o creștere de 340% între lunile august ale anilor 2011 și 2012. Uniunea Internațională pentru Telecomunicații a Națiunilor Unite⁠(en) clasează Grecia în primele 30 de țări din lume cu o infrastructură de date deosebit de dezvoltată.

Religie

Constituția Greciei recunoaște creștinismul ortodox drept religie "predominantă" în țară, garantând însă libertatea religioasă pentru toată lumea. Guvernul grec nu ține statistici privind grupurile religioase și la recensăminte nu se înregistrează afilierea religioasă. Conform Departamentului de Stat american, circa 97% din cetățenii greci se identifică drept creștini ortodocși.

Într-un sondaj Eurobarometru efectuat în 2010 de Eurostat, 79% din cetățenii greci au răspuns că "cred că există un Dumnezeu. Conform altor surse, 15, 8% din greci se autodescriu drept "foarte religioși", cel mai ridicat procent din toate țările europene. Acest sondaj a găsit și că doar 3, 5% nu au mers niciodată la biserică, față de 4, 9% în Polonia și 59, 1% în Cehia.

Limbi vorbite

Astăzi, Grecia este relativ omogenă din punct de vedere lingvistică, o mare majoritate a populației autohtone folosind greaca drept limbă maternă sau chiar unică limbă. În cadrul populației elenofone, vorbitorii dialectului distinct pontic au venit în Grecia din Asia Mică după Genocidul Grecilor⁠ și constituie un grup important.

Minoritatea musulmană din Tracia, circa 0, 95% din populația totală, constă din vorbitori de turcă, bulgară și romani. Romani este vorbită și de romii creștini din alte părți ale țării. Alte limbi minoritare sunt vorbite și de populații minoritare din diferite părți ale țării.

Sistemul de sanatate

Asigurarea medicala este obligatorie in Grecia. Recomandam tuturor cetatenilor romani care calatoresc in Grecia sa incheie polite de asigurare medicala si de calatorie, pentru intreaga durata a deplasarii.

In cazul in care sunt necesare servicii medicale, trebuie luata in primul rand legatura cu agentul sau partenerul grec al societatii de asigurari care a incheiat polita. Acesta va indica unitatea sau unitatile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza politei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate in conformitate cu clauzele prevazute in polita de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de polita de asigurare, vor fi achitate in mod individual de beneficiar.

Cultura

Arte vizuale

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au dezvoltat in Grecia antica intre 1050 si 31 IHr. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra, statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele

Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau cladirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite in perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma de dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de "cella", inconjurata de coloane si impodobite cu un acoperis inaltat, in panta. Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali. Majoritatea templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu care a rezistat pana in zilele noastre.

Parthenonul

Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi supravietuieste ca o ruina nobila.

Mozaicul

Arta mozaicului a aparut in Grecia la sfarsitul secolului al V-lea IHr. Cele mai timpurii exemple sunt cele in care pietricele albe, negre si colorate erau fixate in mortarul folosit la podelele caselor. Cu ajutorul pietricelelor luau nastere flori, forme geometrice, animale, monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a Macedoniei si loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este realizat astfel incat sunt subliniate luminile si umbrele, prin utilizarea unor pietre cu tonalitati coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducand mai mult cu o pictura.

Arhitectura

Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor - cetate. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica, calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație.

Teatru

Arta teatrală s-a născut în Grecia. Orașul-stat antic Atena, care a devenit o importantă putere culturală, politică și militară în această perioadă, a fost centrul principal unde s-a practicat această artă, unde a fost instituționalizată ca parte a unui festival denumit Dionysia⁠, în cinstea zeulul grec Dionsis. Tragedia (sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n.), comedia (486 î.e.n.) și satira au fost cele trei specii ale genului dramatic apărute aici. În perioada bizantină, arta dramatică a scăzut mult. Teatrul grecesc modern a apărut după independență, la începutul secolului al XIX-lea, și a fost influențat la început de teatrul și melodrama heptaneziene, și de opera italiană. Nobile Teatro di San Giacomo di Corfù ⁠ a fost primul teatru și operă din Grecia modernă și locul unde a fost interpretată prima operă grecească.

Muzica si dansuri

Muzica vocală grecească are origini în vremurile antichității în care coruri mixte cântau la spectacole, sărbători sau în ceremonii religioase. Instrumentele din acea perioadă erau aulos⁠ și lira cu corzi ciupite, mai ales varianta denumită kithara⁠. Muzica a jucat un rol important în sistemul de educație în Grecia Antică. Băieții învățau muzica de la șase ani. Alte influențe ulterioare, din Imperiul Roman, Orientul Mijlociu și Imperiul Bizantin și-au pus și ele amprenta pe muzica grecească.

Deși noua tehnică polifonică se dezvolta deja în Occident, Biserica Ortodoxă s-a opus oricărei schimbări. De aceea, muzica bizantină a rămas monofonică și fără vreo formă de acompaniament instrumental. Ca urmare, și în ciuda anumitor tentative ale unor cântăreți greci (ca Manouel Gazis, Ioannis Plousiadinos sau cipriotul Ieronimos o Tragoudistis), muzica bizantină a fost privată de elementele care în Occident încurajaseră o dezvoltare neîngrădită a artei. Această metodă care a păstrat muzica departe de polifonie, împreună cu secole de cultură continuă, au permis muzicii monofone să se dezvolte.

Cinema

Cinematografia a apărut în Grecia pentru prima oară în 1896, dar primul cinematograf a fost deschis publicului în 1907. În 1914, a fost înființată Compania de Filme Asty și a început turnarea de filme de lung metraj. Golfo, o celebră și clasică poveste de dragostea, este considerat a fi primul film artistic grecesc, deși fuseseră turnate anterior și alte producții minore și buletine de știri. În 1931, Orestis Laskos a regizat Daphnis și Chloe, cu prima scenă nud din istoria cinematografiei europene; a fost și primul film grecesc difuzat în străinătate. În 1944, Katina Paxinou a primit Premiul Academiei Americane pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul său din filmul Pentru cine bat clopotele.

Anii 1950 și începutul anilor 1960 sunt considerați a fi o epocă de aur a filmului grecesc. Regizori și actori ai acestei epoci au fost recunoscuți ca figuri istorice importante în Grecia și au dobândit renume internațional: Irene Papas, Melina Mercouri, Mihalis Kakogianni, Alekos Sakellarios, Nikos Tsiforos⁠, Iakovos Kambanelis, Katina Paxinou, Nikos Koundouros, Ellie Lambeti⁠ și alții. Se realizau pe atunci peste șaizeci de filme pe an, majoritatea cu elemente de film noi.

Diaspora grecească a dat și ea lumii cineaști de renume mondial, între care francezul de origine greacă Costa-Gavras și americanii Elia Kazan, John Cassavetes și Alexander Payne⁠.

Bucatarie

O masa in stil grecesc incepe cu aperitive traditionale: salata horiatiki (rosii, castraveti, masline si branza feta), tarama (icre de peste), melitzanosalata (salata de vinete), tzatziki (iaurt, castraveti si usturoi), saganaki (branza prajita) si placintele cu diverse umpluturi: spanakopita (cu umplutura de spanac), tiropita (cu branza) si kreatopita (cu carne).

Grecia este vestita pentru branza de capra extrem de delicioasa.

Pe langa branzeturi, pestele si fructele de mare ocupa de asemenea un loc privilegiat in bucataria greceasca. Caracatita la gratar, crevetii si deliciosul peste Dorada.

Sporturi

Grecia este locul de naștere al Jocurilor Olimpice antice, atestate pentru prima oară în 776 î.e.n. la Olympia, și au găzduit de două ori Jocurile Olimpice moderne, ediția inaugurală din 1896 și cea din 2004. Delegația greacă deschide fiecare paradă a națiunilor de la deschiderea Jocurilor Olimpice, întrucât este țara fondatoare a precursorului antic al competiției. Grecia este una dintre cele doar patru țări care au participat la toate Jocurile Olimpice de Vară. Câștigând în total 110 medalii (30 de aur, 42 de argint și 38 de bronz), Grecia se află pe locul 32 în clasamentul olimpic istoric pe medalii. Cea mai bună performanță a fost la prima ediție, când Grecia a terminat pe locul al doilea cu 10 medalii de aur.

Echipa națională de fotbal, aflată în 2014 pe locul 12 mondial (și care înregistrase performanța maximă în 2008 și în 2011, când a fost pe locul 8), a fost încoronată campioană a Europei la Euro 2004 la una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției și a devenit una dintre cele mai de succes echipe naționale din fotbalul european, una dintre cele nouă câștigătoare ale Campionatului European. Superliga Greciei ⁠ este prima ligă a țării, în care participă optsprezece echipe, dintre care cele mai de succes sunt Olympiacos, Panathinaikos și AEK Atena.

Sarbatori publice si festivaluri

Conform legislației grecești, fiecare duminică a anului este o sărbătoare publică. În plus, există patru sărbători publice oficiale obligatorii: 25 martie (Ziua Independenței), a doua zi de Paște, 15 august (Adormirea Maicii Domnului) și 25 decembrie (Crăciunul). Alte două zile, 1 mai (Ziua Muncii) și 28 octombrie (Ziua Ohi), sunt reglementate prin lege ca sărbători opționale, dar de regulă angajații primesc liber. În Grecia mai există însă și alte sărbători declarate de Ministerul Muncii ca fiind obligatorii sau opționale. Lista lor se schimbă rar și nu s-a modificat în ultimele decenii, ea ducând numărul sărbătorilor legale din fiecare an la unsprezece.

Pe lângă sărbătorile naționale, există unele sărbători de nivel local, comunitar sau de grup profesional. De exemplu, multe comune au un sfânt protector, ziua sărbătoririi sale fiind onomastica comunei.

Între festivalurile importante se numără Carnavalul de la Patras⁠, Festivalul de la Atena ⁠ și diferite sărbători locale ale vinului. Orașul Salonic găzduiește și el mai multe evenimente, dintre care cel mai important este Festivalul Internațional de Film de la Salonic⁠.

Informatii utile pentru turisti

Modalitati de plata

Moneda de circulatie a Greciei este euro. Datorita evenimentelor recente, Grecia a suferit o scadere din punct de vedere turistic, ceea ce a condus si la o scadere a preturilor. Veti fi uimiti sa aflati ca diferenta dintre Romania si Grecia, din punct de vedere economic, nu este foarte mare. Asadar, pentru a avea un buget suficient, este bine sa faceti comparatie cu o excursie pe meleagurile noastre. Pentru a va face o idee, un mic dejun pentru 2 persoane costa aproximativ 10 euro. Un aspect deosebit este ca locuitorii Greciei sunt dispusi sa se targuiasca la aproape orice si, de aceea, nu strica sa incercati.

Ambasada

Adresa: Emmanouil Benaki 7, 15452 Paleo Psyhiko, Atena
Telefon: +30 2106 774 035
Fax: +30 2106 728 883
E-mail: secretariat@romaniaemb.gr

Consulat

Adresa: Emmanouil Benaki 7, 15452 Paleo Psyxiko, Atena
Telefon call-center (informații consulare pentru cetățeni români): +30 2106 728 879 şi +30 2106 744 544
Fax: +30 2106 728 876
Email: sectiaconsulara@romaniaemb.gr
Telefon de urgență: +30 6980 833 448

Viza

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Elenă. Intrarea în Republica Elenă este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Articole despre Grecia

Plaje din Grecia pe care să nu le ratezi

Plaje din Grecia pe care să nu le ratezi
Grecia are nenumărate plaje care sunt la fel de frumoase că Mykonos, sau poate chiar mai speciale și pentru simplul fapt că nu sunt atât de vizitate și și-au păstrat latura nealterată de mâna oamenilor, latura mai sălbatică și pură în același timp. De la o plajă cu nisip roșu, până la un peisaj plin de roci, peșteri sculptate de apă și multe colțuri care necesită explorare, aceste plaje nu te vor dezamăgi când vine vorba de peisaje.